Sistemul financiar global între politică și inteligență*

La un deceniu distanță de la căderea Lehman Brothers, care a marcat intrarea în criza globală, se poate spune că Lumea s-a preocupat insistent pentru ca viitorul să fie mai bine pregătit și stabilitatea financiară să fie protejată. Mai bine nu este și echivalentul unui scut de netrecut. Istoria economică a Lumii a relevat că motorul declanșării unei crize nu este mereu același și, de fiecare dată, ceea ce este mai sofisticat, mai în vogă, poartă cu sine și declanșatorul crizei. Sistemul financiar este azi cea mai importantă componentă a globalizării, dar nu singura. Reglementarea sistemului financiar urmărește o țintă mișcătoare, determinată atât de faptul că progresul tehnologic mută relațiile financiare în alte sfere, cât și de faptul că societatea își schimbă criteriile valorice.

Viitorul sistemului financiar depinde de felul în care politica și inovația tehnologică vor conviețui, se vor înfrunta până când una din ele va domina. Prezentul ne dovedește că politica continuă să fie în urma științei, dar ignoranța nu mai poate fi folosită la fel de politieni  în urma accesului în creștere la informație. Darea înapoi, posibilă prin manipulare, nu va fi, totuși, definitivă. O monedă electronică este mai puțin pretabilă la corupție și formula asociativă a giganților financiari cu puterea nu poate fi o expresie a libertății pieței și, prin urmare, nici a democrației. Deja peste 50% din populația globului se înscrie în standardul de clasă mijlocie și bogată, cu perspectiva ca în 2030 numărul acestora să fie de 5,6 miliarde persoane (în creștere cu 1,8 miliarede persoane față de prezent), comparativ cu 450 milioane însciși în categoria celor săraci și a 2,3 miliarde încă expuși vulnerabilităților (Homi Kharas, Kristofer Hamel, A global tipping point: Half the world is now middle class or wealthier, The Brookings Institution, septembrie 2018). Aceasta este una dintre cele mai grăitoare dovezi a ceea ce a adus și poate aduce, în continuare, globalizarea.

Este un truism faptul că societățile din sectorul financiar-bancar favorizează profitul înaintea prudenței pe termen lung și opțiunile pe termen scurt față de preocuparea pentru sustenabilitate. Dacă Europa a limitat din 2014 valoarea bonusurilor anuale ale celor angajați în efectuarea operațiunilor de trezorerie la valoarea venitului anual fix, nu același lucru s-a întâmplat în SUA unde bonusurile plătite în contul rezultatelor anului 2017 s-au ridicat la 31,4 miliarde dolari, respectiv o medie de 184.220 dolari, adică la cel înalt nivel de după 2006 (191.360 dolari), încă o dovadă a îndepărtării administrației Trump de nevoia de reformă a reglementărilor de pe cea mai mare piață de capital a lumii. Lucrurile n-ar sta așa dacă înseși guvernele n-ar fi avide de resurse pentru a-și ține promisiunile electorale sau pentru a acoperi deficitele rezultate din perseverența aplicării unor politici proaste.

Nu știm dacă liderii momentului mai doresc un sistem bazat pe interacțiune și responsabilitate  comună sau favorizează spațiul economic intern, fiind dezinteresați de răspunderile globale. Donald Trump excelează prin desconsiderarea multilateralismului și este foarte improbabilă o manținere a leadershipului american de pe poziția „America First”! Extinderea în termeni geografici a participanților la procesul globalizării și complexitatea comunicării dintre aceștia au crescut gradul de permeabilitate a frontierelor, astfel încât dorințele de încetinire sau recul al globalizării nu vor puta duce la întoarcerea sistemului financiar la un moment din trecut, ci doar îl va canaliza către alte segmente ale pieței, suscitând mereu căutarea de norme destinate  asigurării prudențialității și protejării stabilității dobândite. Pe măsură ce organismele internaționale și-au accentuat abordările de tratament colectiv al gestionării practicilor de control al piețelor financiar-bancare, au apărut și susținătorii  unui tip de populism economic pe care îl socotesc mai util decât să accepte noi reduceri de prerogative ale suveranității.

Etica nu a fost și nu este punctul forte al afacerilor financiare, dar ea nu caracterizează nici deciziile politice atunci când problema se pune nu în termenii altruismului, ci a eforturilor de conlucrare, politica nefiind pregătită pentru soluții de trade-off cu egoismul națiunilor. Însă lumea finanțelor s-a schimbat dramatic: au apărut noi centre de putere economică, noi monede care aspiră la cota lor de piață, noi instituții de finanțare multilaterală, o întărire a regiunilor în jurul unor aranjamente de finanțare și stabilitate proprii, noi instrumente și tehnologii pentru a răspunde nevoilor în creștere ale celor doritori să investească, să consume sau să economisească, să speculeze

Logica stabilității cere ca Lumea să facă eforturi în direcția cooperării și nu a refuzului ei. Perspectiva sistemului financiar global nu poate fi disociată de cea a altor componente ale globalizării. Trei decenii după căderea zidului Berlinului și îmbrățișarea economiei de piață de multe alte state, un curent de abandonare a pieței libere și libertăților individuale se resimte cu tot mai multă pregnanță. America se retrage brutal din fostul său rol de protejare a ordinii internaționale liberale, rivalitatea între marile puteri se simte tot mai puternic, odată cu promovarea (cel puțin de către Rusia și China), unei neo-autocrații, mai apropiate de cultura politică a multor populații decât democrația. Unele state socotesc că decuplarea progresului economic de democrație este posibilă (cel mai notabil caz fiind cel al Turciei) și de durată. Or, ceea ce se întâmplă în mai toate țările estice ale UE nu face decât să probeze că s-a intrat într-o etapă nouă a geopoliticii, de distrugere creativă din interior, liantul care a părut să reflecte aspirațiile comune nemaifiind capabil să întrețină unitatea. Un proces similar se dezvoltă în raporturile trans-atlantice. Modelul economic al dezvoltării bazat pe migrația capitalului și companiilor, integrarea transfrontalieră a piețelor de producție și desfacere, nu a fost în tradiția economiilor din Estul Europei și orice avans în direcția aceasta, după trezirea din euforia libertății, li se pare multora îndreptat doar împotriva „tradițiilor”. Suntem în situația unui risc geopolitic emanat din însăși tranziția parcursă.

Un grup format din ex-reprezentanți ai Fed și Trezoreriei SUA, au elaborat un raport cuprinzând opt recomandări pentru gestiunea unei crize. Dintre cele opt recomandări, a căror logică conduce spre relevarea rolului reglementărilor și supravegherii, două stau la baza oricărui demers în întâmpinarea dezideratelor menționate: a) să te pregătești pentru ce se poate discerne ca probabil să se întâmple; b) să te pregătești să fii surprins. Prima cerință pleacă de la recunoașterea probabilității că atât cauzele, cât și manifestările unor viitoare crize vor fi diferite de cele pe care le-am cunoscut la precedenta criză. Cea de-a doua recunoaște ambiguitatea inerentă și lipsa de  predictibilitate asociată navigării propriu-zise printre situațiile de criză, care suscită inovație rapidă în materie de măsuri de limitare și control al pagubelor, experimentare prin asumarea unor practici de „trial and error” și dispersia rapidă a soluțiilor bune către agențiile responsabile.

Totuși, prezentul afișează trei amenințări pentru liniștea sistemului financiar: atitudinea politică de favorizare a protecționismului, nu doar în sfera circulației mărfurilor, ci și a controlului capitalurilor și activității bancare; efectul de contagiune al creșterii datoriilor publice (care maschează lacunele structurale) în țările emergente și autocrate asupra valutelor și instituțiilor financiare interconectate; atacurile cibernetice care pot distruge din interior marile instituții financiare. Tehnologia nu este imună la regula pendulului și trendul crescător pe care se află după criza din 2007-2009 poate fi oprit de externalități.

În perimetrul european s-a inițiat, după criză, o adâncire a „unității” în domeniul bancar, monetar și, mai timd, a piețelor de capital. În timp, însă, entuziasmul cu care s-a plecat la drum a pierdut din intensitate și sunt încă puternice opțiunile de recurgere la mecanisme naționale de protecție (ring-fencing), făcute posibile datorită sistemelor de gestiune națională a resurselor de intervenție și a reglementărilor neuniforme. Risk-sharing nu reprezintă o atracție, neexistând convingerea că prețul intervenției ar fi mai mic decât cel asumat doar la nivel național. Încrederea în aranjamentele multilaterale de supraveghere și rezoluție bancară nu predomină, inclusiv ca urmarea tergiversării constituirii unei scheme europene de garantare a depozitelor. Consecința este că fuziunile și achizițiile transfrontaliere sunt descurajate și pașii spre uniunea reală sunt mici.

Pe plan micro, avansul tehnologiilor de creditare și arbitraj constituie o puternică atracție pentru trezorierii din bănci și societățile financiare nebancare, inclusiv din motive de performanță. Societățile mamă vor insista pentru ca fiicele aflate în alte jurisdicții să poată prelua noile tehnologii, pentru că este impropriu ca un grup să acționeze coerent de pe poziții diferite de prelucrare a datelor de afaceri. Aceasta va impune ca supravegherea (oversight-ul) să evolueze într-o direcție similară, pentru a se dota cu software capabil să identifice erorile și riscul. Însă și la acest nivel există un dublu standard, căci preocuparea politică pentru desemnarea campionilor naționali nu a fost abandonată, în paralel cu exacerbarea riscurilor aduse de societățile multinaționale (vezi „leziunile cauzate de externalizarea creditelor”).  

Putem vorbi despre un sistem financiar coerent, la nivel global? Nici cel mai perfect mecanism din punct de vedere tehnic nu rezistă lipsei de voință politică sau atitudinilor de încălcare voluntară a consensului. Sistemul financiar global este, din punct de vedere politic, fracturat, iar din punct de vedere funcțional confruntat cu riscul asociat  reglementărilor diferențiate și ierarhiei controversate a lor. La întrebarea dacă suntem mai bine pregătiți să facem față unei noi crize de amploare globală, răspunsul este pozitiv, mai ales dacă aceasta ar avea caracteristici similare. În alte circumstanțe, valoarea necunoscutei este dependentă de gradul de conformitate al reglementărilor naționale cu cele multilaterale.

Dinamica tehnologiei nu poate fi oprită: deja inteligența artificială și reglementarea plăților prin blockchain și într-o proporție în creștere cu criptomonede intră nu doar într-un conflict cu conservatorismul băncilor centrale, dar și cu al tuturor celor care se tem de viitor. Blockchain este precursorul unui sistem financiar global descentralizat, care, deși mai riguros în exercițiu decât omul subiectiv, nu exclude definitiv riscul sistemic. I se poate rezista procesului? Oricât de potrivnice ar fi autoritățile monetare și guvernamentale, rezultatul ar fi doar o întârziere, cu atât mai mult cu cât plusul pe care tehnologia blockchain-ului îl aduce protecției datelor personale și informațiilor cu caracter privat este cu mult mai mare decât ce oferă reglementările actuale. Blockcain-ul poate fi asimilat cu apariția internetului, cu un sfert de secol în urmă.

Deși există, în special la băncile centrale și organismele lor colective, o reținere față de criptomonede, înlocuirea încrederii în instituțiile tradiționale cu cea bazată pe registrul transparent și distribuit al tranzacțiilor (DLT) nu poate fi stopată nici administrativ, nici prin apelul la tradiții. În loc să fie respinse, „indigenizarea” fenomenului ar trebui să preocupe înainte ca procesul însuși să determine atribuțiile rămase autorităților centrale. Cealaltă componentă a expansiunii serviciilor financiare pe baza noilor tehnologii, fintech-ul, cunoaște un progres rapid: volumul creditelor a crescut de la 11 miliarde în 2013 la 284 miliarde dolari în 2016. El crește mai ales în țările unde venitul este ridicat și sistemul bancar mai puțin competitiv.

            Cu toate acestea, atitudinile anti globalizare din diverse capitale ale lumii sau inoculate prin site-uri gestionate de adversarii libertății și care doresc o revenire cât mai grabnică la războiul rece, nu ne dau motive de optimism. Trebuie să fim pregătiți să facem față unei etape de fragmentare a lumii, cu consecințe pentru stabilitatea ei și, deocamdată, cu puține idei de contracarare a dorinței de ruptură.

Octombrie 2018

_____________________

* Textul integral se găsește în atașament și reprezintă introducerea la studiul IEM dedicat „Sistemului financiar global în contextul schimbării de paradigmă”, în cadrul proiectului „Noile condiții de integrare europeană și de globalizare. Convergență reală și nominală” din planul de cercetare al Academiei Române, 2018  

Între politică și inteligență