PROVOCAREA UNUI SEMESTRU EUROPEAN

Prioritățile ultimului semestru al actualului Parlament European și Comisiei Europene, așa cum au fost anunțate de prima președinție rotativă a României, cuprind  4 teme: 1.Europa convergenței; 2. Europa siguranței; 3. Europa, actor global; 4. Europa valorilor comune. Enunțul lor exprimă ambiția înaintării împreună într-o perioadă în care tendințele centrifuge din interiorul Uniunii sunt agravate de agresiunile din afara sa. Este neîndoielnic că înregistrarea unor progrese semnificative pe cele patru direcții ar așeza România la masa marilor jucători.

Dintre domeniile enumerate cred că cel mai dificil privește Strategia Globală de Politică Externă și de Securitate a Uniunii Europene (European Union Global Strategy -EUGS). Adoptată în 2016, EUGS dezvoltă precedenta Strategie Europeană de Securitate (din 2002), încorporând prevederile Tratatului de la Lisabona (a cărui ratificare s-a încheiat în 2009), dar și ambiția de a face din Uniunea Europeană motorul înnoirii ordinii multilaterale, ca răspuns la recunoașterea faptului că globalizarea traversează o etapă de schimbări în privința leadership-ului și a ierarhizării valorilor.

Strategia globală a Uniunii Europene pe plan internațional vizează angajamentul membrilor săi pentru cuprindere, incluziune și orientarea spre acțiune, menite să sporească credibilitatea și capacitatea Uniunii de a furniza soluții pentru sine și pentru partenerii săi externi. Multilateralismul continuă să fie coloana vertebrală a politicii externe și de securitate a UE, dar nevoia unei abordări noi, mai angajate, din partea UE ca entitate și a statelor membre, este justificată, cel puțin, de următorii factori:

-          În timp ce UE susține multilateralismul pentru recunoașterea unor standarde universal acceptate în domeniul promovării echității sociale, respectării drepturilor omului și protejării mediului, unele puteri emergente susțin multilateralismul doar prin prisma intereselor de dezvoltare economică nerestricționată, preferând doar acordurile internaționale cu caracter de recomandări, care să nu le încorseteze drepturile suverane;

-          Declinul legitimității sistemului multilateral bazat pe acordurile de la Bretton Woods ca urmare a insuficientei lui acomodări la provocările secolului 21 și contestarea instituțiilor sale pe temeiul funcționării după logica principiilor și intereselor lumii occidentale;

-          Conturarea riscului de fragmentare a instituțiilor multilaterale datorită divergențelor centrelor de putere multipolare, care șubrezesc legitimitatea și predictibilitatea acestora.

Luând în considerare, pe de o parte, faptul că UE și statele membre sunt cel mai mare finanțator al bugetului ONU (30,4%), că acoperă 33,2% din cheltuielile globale de menținere a păcii și contribuie cu 50% la finanțarea voluntară a programelor și fondurilor de asistență gestionate de ONU, și, pe de altă parte, că Euro este a doua monedă de plată și de rezervă a lumii, aflată la doar 4 puncte procentuale distanță de dolar, atitudinea pro-activă a UE de actualizare a ordinii multilaterale este profund justificată.

Realizarea unei ordini multilaterale bazate pe respectul dreptului, și  nu pe hegemonie și sfere de influență, se poate realiza doar cu responsabilitate și parteneriat conduse de un pragmatism bazat pe principii comune, care să genereze o guvernanță globală eficace, transformarea sistemului multilateral, precum și parteneriate cu actori statali și non-statali.

Documentul cheie al opțiunilor de politică externă a UE (Shared Vision, Common Action: A Stronger Europe, 2016) pornește, între altele, de la recunoașterea următoarelor realități:

-          Existența și valoarea UE sunt, atât în interiorul, cât și în exteriorul ei, sub semnul contestării;

-          Crizele din interiorul și exteriorul UE afectează direct cetățenii UE;

-          Brexitul este un proces ireversibil;

-          Principiile, interesele și prioritățile Uniunii sunt sub semnul incertitudinii;

-          Nici un stat membru, singur, nu are resursele și capacitatea folosirii oportunităților viitoare în folosul cetățenilor săi.

De aici decurg cinci priorități ale agendei de politică externă :

-          Securitatea Uniunii Europene : contraterorismul, securitatea colectivă, apărarea, protecția cibernetică, securitatea energetică și a comunicațiilor strategice;

-          Stabilitatea statelor și societăților din Sudul și Estul UE : contribuirea la înlăturarea fragilității statelor, societăților, economiilor și climatului din zonele vecine cu UE, inclusiv pe calea unor acorduri de conlucrare și a dezvoltării unei politici mai eficace în domeniul migrației;

-          Abordarea integrată a conflictelor: prevenție, menținerea păcii, securitatea persoanelor, evitarea dezangajării premature, întreprinderea de acțiuni la nivel național, regional și global în parteneriat internațional;

-          Susținerea unei ordinii regionale cooperante : în contextul tentativelor locale de respingere a aspirațiilor globale, formele voluntare de guvernanță regională pot oferi statelor și cetățenilor lor o cale de management al securității, apărare împotriva necunoscutelor economice ale globalizării și de exprimare coerentă a identității culturale;

-          Guvernanța globală a secolului 21: bazată pe respectarea dreptului internațional, drepturilor omului, dezvoltare sustenabilă, acces la patrimoniul comun al umanității. Atingerea acestui scop presupune întărirea rolului ONU, prevalența caracterului multilateral al ordinii, conlucrarea cu organizațiile internaționale și regionale, cu statele și actorii non-statali.

Guvernanța globală eficace este un concept calitativ nou, care nu înlocuiește nevoia de multilateralism, dar recunoaște, implicit, neajunsurile practicilor precedente. Ea exprimă nevoia unui pragmatism principial, respectiv a nevoii de angajament pentru ca rezoluțiile adoptate pe plan internațional să fie acompaniate de fapte corespunzătoare spiritului lor. A devenit o prioritate angajamentul internațional pentru asigurarea unei guvernanțe în domeniile insuficient reglementate, precum cel al IT, inteligenței artificiale, biotehnolgiilor, sănătății, roboticii, energiei și sistemelor pilotate de la distanță.

EUGS face un important salt prin afirmarea voinței și necesității „transformării” sistemului multilateral, în locul vechilor preocupări de „menținere și protejare” a ordinei existente. Pe de o parte, această etapă derivă din necesitatea instituirii unei guvernanțe multilatereale în domeniile securității cibernetice, economiei digitale, spațiului și sănătății, zone în care UE poate să joace un rol principal. Transformarea sitemului multilateral trebuie să se bazeze pe răspundere publică, reprezentativitate, responsabilitate, eficacitate și transparență a misiunilor și organizațiilor.

Co-responsabilitatea este calea către ducerea la bun sfârșit a obiectivelor, inclusiv în domeniul relațiilor internaționale. O serie de forme deja instituționalizate au făcut transparentă importanța dialogului pluralist (ex. Forumul de la Davos). UE consideră co-responsabilitatea drept principiu călăuzitor pentru ajungerea la făurirea unui cadru global bazat pe respectul legii : „Vom insistui parteneriate cu toți cei a căror cooperare este necesară pentru a furniza bunuri publice și a răspunde provocărilor comune. Vom adânci parteneratul cu societatea civilă și sectorul privat, actori cheie ai lumii interconectate. Vom face asta prin dialog, dar și prin forme inovatoare de angajament.”

UE face primul pas, decisiv, dinspre sistemul universalist al relațiilor internaționale, bazat pe state, către recunoașterea și formalizarea parteneriatelor cu toți cei care influențează relațiile internaționale : organizații regionale, societatea civilă, sectorul privat, parteneriatul public-privat.  Noua abordare evită formele de parteneriat strategic, dovedit ineficace și doar o formă de exprimare a intențiilor în locul reflectării realităților.

Atingerea obiectivelor ambițioase ale EUGS depinde, în primul rând, de voința statelor membre de a acționa împreună, nu doar de a beneficia de avantajele reprezentării colective. În această privință nu a fost încă coagulat un consens, așa cum relevă și discuțiile în jurul reformei Consiliului de Securitate al ONU, unde voința de abandonare a puterii naționale în beneficiul celei colective nu se face simțită, sau cele privind însușirea Compactului Global pentru Migrație.

Limite ale posibilităților de transformare a ordinii prezente sunt evidente și în cadrul FMI, unde reținerea acceptării UE ca membru cu drept de vot decurge din teama altor părți contractante, în primul rând a SUA, față de modificarea substanțială a balanței voturilor.

Deasemenea, acele state membre, al căror curs politic se îndreptă către autocrație, sunt reticente la deschiderea de parteneriate cu instituțiile non-statale, inclusiv cu societatea civilă, deoarece aceasta ar reprezenta o recunoaștere implicită a diminuării puterii lor politice.

Cele de mai sus evocă nu doar multitudinea aspectelor de politică externă a Uniunii, ci, ținând seama de tentativele celor care din exteriorul său caută să-i împiedice reușita, și urgența acțiunilor de întreprins. Prin urmare, România trebuie să dea dovadă de spirit european și diligență pentru a concilia pozițiile celor 27 de state membre, îndreptându-le către o înțelegere similară a nevoii de a impune lumii respectul și încrederea în parteneriatul cu Uniunea Europeană.

*

(M-am referit în mai multe rânduri, în paginile acestui site, la necesitatea PESCO și a susținerii financiare a acesteia. Cele menționate își păstrează intactă valabilitatea și de aceea nu revin asupra lor.)

Decembrie 2018