75 DE ANI

Luna iulie 2019 a consemnat împlinirea a 75 de ani de când 44 de țări aliate s-au reunit la Bretton Woods pentru a închega un sistem de conlucrare multilaterală astfel încât, după sfârșitul luptelor aflate încă în desfășurare în Europa și în Pacific, să se treacă la reconstrucție într-un mod care să-i poată asigura pe termen lung îndeplinirea obiectivelor. Aceasta se impunea inclusiv pentru a evita erorile comise după 1918, care prin efectele propagate de protecționismul exacerbat și deflație  au generat catastrofa economică din anii ’30 și au distrus orice normalitate în schimburile comerciale și plățile internaționale, alimentând și sentimentele de revanșă care au dus la al doilea război mondial.

Acordurile de la Bretton Woods au pus bazele unor instituții internaționale al căror rol în protejarea stabilității economiei mondiale și menținerea păcii este incontestabil: Fondul Monetar Internațional, Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (părintele Băncii mondiale) și Acordului General pentru Tarife și Comerț (GATT), precursorul Organizației Mondiale a Comerțului. Datorăm în primul rând acestor instituții faptul că sistemul economiei de piață a evitat timp de peste 8 decenii un crah cu consecințele celui declanșat în 1929, precum și gestiunea unor datorii externe uriașe ale țărilor ieșite din sfera colonialismului, precum și ale altora (Rusia, Turcia, tigrii asiatici, Mexic, Brazilia, Argentina și - mai recent - Grecia). Fiind contemporan cu eforturile pe care ordinea de la Bretton Woods le-a depus, simt nevoia să îndemn la recunoașterea meritelor acelor oameni care s-au gândit atunci, în zilele când luptele erau încă în toi, nu la ceea ce țările victorioase ale coaliției merită, ci la cum putea să revină la normalitate întreaga lume.

La ani distanță, sistemul multilateral conceput la Bretton Woods a contribuit masiv la gestionarea crizei financiare din 2008-2009, inclusiv prin inspirarea formării G20 și revenirea la creștere a economiei mondiale. Prezentul, însă, ne confruntă cu un val în creștere de populism și naționalism, alimentat, paradoxal, din însăși țara care a găzduit conferința de la Bretton Woods, pe care istoria o reține ca fiind simbolul ordinii mondiale de după 1945. Astăzi, toate eforturile pe care diverși politicieni le depun pentru a fragmenta lumea penalizează propriile populații. Fermitatea lui Boris Johnson de a impune un Brexit fără acord a costat, în luna iulie 2019 (coincizând numirii sale în funcția de șef al Partidului conservator și prim ministru), 4% din valoarea lirei sterline față de dolar și 3% față de Euro, nivel fără precedent după octombrie 2016. În SUA războiul comercial angajat cu China și Uniunea Europeană deja își pune amprenta pe reducerea creșterii anualizate a PIB la 2,1% în trimestrul II 2019, de la 3,1% în primele trei luni ale anului, cu efect în lâncezeala indicelui industriei manufacturiere și temperarea apetitului pentru consum. Într-un fel sau altul, politicienii de azi sunt confruntați cu provocări care trimit la nevoia de curaj comparabil cu al celor de la Bretton Woods.

Henry Morgenthau, secretarul american al Trezoreriei, a încheiat conferința de la Bretton Woods cu celebra frază: „Recunoaștem că modul cel mai inteligent și eficace de a ne proteja interesele naționale este prin cooperare internațională, prin eforturi unite pentru atingerea scopurilor comune” (Address by the Honorable Henry Morgenthau, Jr., at the Closing Plenary Session, 22 iulie 1944) . O teză reluată spre sfârșitul  deceniului următor de fondatorii Uniunii Europene. Nicio țară, nici China, cu capitalismul ei de stat, nici SUA, cu capitalismul său financiar, nu pot pretinde că sunt insule.

Comentând subiectul necesității de a ne ridica la înălțimea unor forme de conlucrare între națiuni în pas cu timpul, filozoful german Peter Sloterdijk evocă necesitatea unei „declarații de dependență” între America și Europa care să fie pentru întreaga lume mărturia că cele două civilizații nu vor acționa nicicând una fără cealaltă (Revue des deux mondes, iulie-august 2019). Europa, ea însăși aflată în pragul unei reașezări impuse de avântul dreptei, pe de o parte, și de tentația centrifugă inspirată de Brexit, pe de altă parte, impune noilor săi responsabili o agendă de lucru vizând reașezarea raporturilor internaționale dinspre actuala bipolaritate (G-2 SUA/China) către un triunghi G-3 (SUA/China/Europa) în care aceștia să nu-și dispute întâietatea și rivalitățile geostrategice, ci să reinstituie, împreună, o stabilitate. Națiunile europene trebuie să se ferească de tentația populistă care i-a îndemnat pe britanici să  voteze, potrivit lui Sloterdijk în favoarea unei mișcări care conținea  îndemnul ascuns „prin prezentul vot, ies din realitate”!

Iulie 2019