Farmecul toxic

De îndată ce dăm de greu căutăm soluții privind înapoi. Este o atitudine explicabilă în confruntarea cu un viitor necunoscut: în circumstanțe pe care le credem asemănătoare, oare cum au reacționat predecesorii? “Istoria se repetă” devine refugiul preferat din care să ne inspirăm.

Lumea a devenit apolară, lipsită de o structură cât de cât stabilă a polilor de putere, a raporturilor de influență și de conlucrare: Donald Trump a deschis un război pe mai multe fronturi (cel comercial și cel împotriva Europei, aliatul tradițional al Americii), sperând ca superioritatea armată să poată ține loc de strategie internațională de lungă durată; Vladimir Putin întreprinde orice pas doar în direcția impunerii și refacerii Rusiei mari, fiind, pe oricare alt front, un partener de dialog și atitudine cu locuitorul de la Casa Albă; liderul chinez Xi Jinping s-a impus deja ca partenerul precedenților, hegemonia fiind o aspirație pentru care chinezii lucrează cu meticulozitate și răbdare.

În vârtejul creat de aceștia se consolidează și regimurile cu tentă iliberală, din sudul și estul Europei. Liderii formațiunilor politice câștigătoare ale alegerilor din aceste țări confundă în mod voit rezultele votului cu dreptul la autoritarism și la a ignora societatea civilă și adversarii politici (dacă aceștia nu sunt și reprimați). Politologul bulgar Ivan Kratsev (After Europe: interviu cu Leonard Benardo, Open Society Foundation) rezumă această filozofie politică astfel : “democrațiile iliberale promit cetățenilor un lucru pe care surorile lor liberale nu li-l pot da – odată aleasă, majoritatea va putea să facă ce dorește”. Consecința imediată a acestei înțelegeri a actului de guvernare este considerarea statului de drept ca pe o slăbiciune, o frână ce impune celor aflați la putere compromisuri permanente cu propriile aspirații de putere.

Insinuarea trilurilor naționaliste și a revigorării suveranității, devine o acțiune deliberată și respingerea a tot ceea ce “ne este străin” se transformă în slogan permanent.  Când baza de pe care liderii politici ai prezentului pornesc este clădită pe suportul multilateralismului (Organizația Mondială a Comerțului, Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internațional), cel care a făcut ca în ansamblu lumea să prospere și oamenii să fie mai liberi, atacul la acesta poate fi dus pe două axe: fie recunoaștem că mecanismul organismelor multilaterale s-a gripat și dacă dorim să prosperăm mai departe împreună, atunci punem cu toții umărul la treabă, fie ne repliem spre interior cu cel mai hotărât pas, înălțăm garduri la hotare, nu ne pasă de ceilalți și masăm armata la frontiere. Să coste cât o costa!

Ar fi interesant de știut dacă oamenii care cu sârg își răspândesc teoriile despre dezastrul iminent al Euro, și cu el al Uniunii Europene, conștientizează că un atare dezechilibru ar duce lumea într-o criză probabil mai cuprinzătoare și mai adâncă decât cea din 1929-1933? Am fi cu toții curioși să știm ce ce s-ar putea înlocui intensitatea de 127,6 mii euro a capitalului mediu investit de societățile cu capital stain pentru crearea fiecărui nou loc de muncă în România între 2010-2016? Cum ar redirija guvernanții locali cei 30% din totalul angajaților în companiile nefinanciare și care sunt plătiți de societățile cu capital strain? 

Nimeni nu are dreptul să uite că lumea a cunoscut războaie sângeroase plecând în primul rând de la îngrădirea dreptului la comerț liber și de la orgoliile unor lideri aflați în locul nepotrivit și la momentul nepotrivit. 

Nimeni nu trebuie să ignore că libertățile comerciale au adus cu ele respectul pentru drepturile omului. Mulți filozofi care s-au dedicat studiului puterii, ca și destui politicieni radicali, cred că dintr-o criză nu se iese decât printr-un război și, dintr-o criză generată de război, doar prinr-un alt avânt al inovației și consumului. Aceste atitudini sunt periculoase tocmai pentru că se bazează pe trecut. Pe incapacitatea noastră de a privi înainte și pe farmecul toxic al istoriei. 

Atunci când sărbătoarea centenarului încheierii primului război mondial face loc resuscitării spiritului închistării între granițe, a căror deschidere o imputăm acum, să procedăm și la un exercițiu pentru a ne imagina cu ce va fi înlocuită iperita.

De aceea ar fi onest să nu tratăm “împreună” doar ca fiind o noțiune bună la câștig și care să nu solicite din partea mea un efort, nici măcar de gândire. Lumea noastră este într-o fază critică, la care s-a ajuns în urma nepăsării și greșelilor pe care le-am săvârșit direct sau tacit.  A crede că soluția este doar treaba altora este rușinos și o ruptură din credibilitatea unui popor.

Iunie 2018

Share this page